Generalitati
Romania este e situiata la intersectia paralelei de 45 grade lat N cu meridianul de 25 grade long E, in zona climei temperate. Pe continental European, ea se afla in partea de SE, la distante aproximativ egale de extremitatile continentului (2900 km). Pe teritoriul tarii noastre se interfereaza caractreisticvile climatului continental moderat cu cele ale climatului continental excesiv din est, cu cele ale fronturilor de ploi din zona vestica oceanica, cu scaderi accentuate de temperatura din sectorul Scandinavo – Baltic si cu cele ale climatului mediteraneean din sudul contientului. Pe teritoriul Romaniei se intrepatrund doua limite fitogeografice: cea a padurilor caracteristica Europei vestice si nordice si cea a stepei, specifica sud estului Europei.
Pozitia geografica a Romaniei se defineste prin trei elemente naturale de importanta europeana. Romania este o tara carpatica (2/3 din aceasta catena muntoasa situuandu-se in cursul tarii noastre), Romaina este o tara dunareana deoarece 38% din lungimea acestui fluviu margineste hotarul de sud al tarii si in fine este o tara pontica prin litoralul de 244 km la Marea Neagra.
Infatisarea actuala a tarii noastre este rezultatul modificarilor scoartei terestre de-a lungul erelor geologice sub actiunea factorilor endogeni si exogeni. In erele arhaic si proterozoic cele mai vechi uscaturi ale Europei se aflau in nordul continentului (scutul Baltic) si in estul sau (platforma Est Europeana). Ele erau alcatuite din sisturi cristaline si intruziuni de granite. La sfarsitul preoterozoicului a avut loc orogeneza baikaliana, care a inaltat partea centrala a Dobrogei, si a cutat sisturile verzi din care aceasta e alcatuita. La inceputul paleozoicului s-a produs orogeneza caledoniana care a ridicat Muntii Scotiei si Alpii Scandinaviei. La sfarsitul paleozoicului, si anume in Carbonifer si Permian a luat nastere in Europa Centrala alt sir de munti, Muntii Hercinici, care se intindeau din Podisul Central Francez, peste Muntii Vosgi si Parurea Neagra, si apoi in Podisul Boemiei cu unele intreruperi pana in Muntii Macinului din Doborogea de N. Erele Mezozoic si Neozoic s-au caracterizat prin repetate transgresiuni si regresiuni marine care au avut consecinte umplerea treptata a geosinclinalului carpatic cu depozite sedimentare. La sfarsitul mezozoicului in interiorul Arcului Carpatic a avut loc scufundarea lenta a bazinului Transilvaniei, inundarea sa de catre ape si apoi umplerea sa treptata cu depozite sedimentare (argile, nispuri, gipsuri, sare).
Resursele subsolului: minereuri feroase si neferoase intalnite in vestul Carpatilor Orientali si sudul Muntilor Apuseni. In E Transilvaniei dar si in vecinatatile acesteia se gasesc izvoare minerale carbogazoase dar si sisturi cristaline cu zacaminte de mica, feldspat, baritina. Bauxitele din care se extrege aluminiul le intalnim in NE Muntilor Apuseni. In sectorul moldovenesc sunt saruri de potasiu, materie prima pentru fabricarea de ingrasanminte agricole. Zacamintele de combustibil (carbuni si hidrocarburi) sunt raspandite indeosebi in zona deluroasa sic ea de campie. La limita dintre dealuri si Campia de Vest s-a pus in evidenta o mare bogatie de ape termale (Baile Feilx, Baile 1 mai).
Ca element esential al teritoriului tatii noastre, relieful se caracterizeaza prin trei trasaturi majore: varietate de psieaj, proportionalitate si dispunere simetrica a terenurilor fata de lantul carpatic. In mijlocul tarii se afla Depresiunea Transilvaniei, inconjurata de cununa Muntilor Carpati. In exterior se dispun: subcarpatii, dealurile si podisurile, iar la margini, campiile si spre Marea Neagra, Podisul Dobrogei si Delta Dunarii. Proportionalitatea dintre treptele mari de relief rezulta din distributia lor: 35% munti si subcarpati, 35% dealuri si podisuri, 30% campii si lunci. Reteaua hidrografica, este ciurculara pe margini (Dunare, Prut, Tisa) si radiala in interior ceea ce creaza o drenare spre periferie a raurilor tarii nasotre. Teritoriul Romaniei ocupa o suprafata de 238 391 km2 si este locuit aproape peste tot de oameni in asezari permanente.
Relieful
Carpatii. Muntii Carpati constituie o prelungire mai scunda a Alpilor. Ei incep de la Dunare, din Bazinul Vienei, si se termina la sud de Dunare, in depresiunile de pe Valea Timocului. Carpatii fac parte din categoria muntilor tineri ai Europei. Specific acestor munti este vasta arie depresionara interioara – Depr. Transilvaniei. In raport cu aceasta, Carpatii din jur au fost numiti Orientali, Meridionali si Occidentali. Carpatii apar ca o succesiune de portiuni inalte ce depasesc 2000 m si sectoare mai joase care se mentin sub 1000 – 1200 m.
Carpatii Orientali. Cu toate ca se desfasoara mult in largime (130 – 140 km), sunt lipsiti de masivitate datorita multimii depresiunilor si vailor ce-i intersecteaza. Ca altitudine, ocupa un loc intermediar intre ceilalti munti ai nsotri. Numai la niord (Rodna, Caliman), culmineaza la peste 2000 m, la sud de valea Bicazului, abia ajung la 1600 – 1700 m, pentu a se inalta usor la capatul dinspre Valea Prahovei. Ca alcatuire petrografica si ca relief acesti munti prezinta un accentuat parapelism al culmilor: o fasie centrala de sisturi cristaline aliniaza altitudinile cele mai mari (din Rodna, Suhard, Maramures), dar se afunda la sud de obarsia Trotusului; la vest sunt munti vulcanici despartiti in 2 grupe, una mai joasa la nord cu munti de forma conica (Oas, Gutai, Tibles), si alta mai inalta la sud cu cratere bine pastrate (Caliman, Gurghiu, Harghita); la E sunt munti mai josi, formati din roci sedimentare cutate care, in sectorul curburii, ocupa intreaga largime a Carpatilor Orientali.
O alta caracteristica consta in multimiea depresiunilor. Mai mari sunt cele ce separa muntii vulcanici de ceilalti munti, cum sunt depresiunile: Maramuresului, Dornelor, Giurgeului si Ciucului. In secrotul Curburii, Depresiunea Brasovului apare ca o intinsa campie de 500 – 600 m, cu trecatori deschise in toate direstiile. La E, doar depresiunile Campulung si Comanesti sunt mai importante. Una din principalele resurse ale acestor munti sunt padurile de rasinoase sau de rasinoase in amestec cu fagul. Este cea mai intinsa suprafata forestiera a tarii. Se mai adauga marea bogatie a minereurilor neferoase, localizata la Baia Mare si in imprejurimi, la limita vestica a cristalinului, precum si cea de mangan pe Bistrita Aurie. In zona muntilor vulcanici se afla numeroase izvoare minerale carbogazoase. In afara diviziunilor pe fasii longitudinale, amintite anterior, se obisnuieste o diviziune transversala a Carpatilor Orientali, intr-o grupa nordica, una centrala si una sudica.
Carpatii Meridionali. Acest sectoir este cel mai inalt si cel mai masiv din Carpatii Romanesti. El se delimiteaza prin abrupturi la E spre Valea Prahovei, iar la V, prin culoarul Timis – Cerna, dincolo de care Muntii Banatului au altitudini cu 1000 m mai reduse. Faptul se datoreaza inaltarii in bloc a acestui sector montan cu cca 1000 m la sfarsitul neogenului si inceputul cuaternarului. Contraste mai pronuntate apar la nord, spre depresiunea Fagarasului, si la S spre depresiunile subcarpatice. Carpatii Medridionali depasesc in multe locuri 2500 m (cele mai inalte piscuri sunt Moldoveanu – 2544 m, si Negoiu 2535 m, din Muntii Fagaras) si au o remarcabila masivitate, adica sunt putin fragmentati de vai si depresiuni. Faptul se datoreaza alcatuirii lor, in cea mai mare parte din sisturi cristaline, cu intruziuni granitice, purtand in unele locuri o cuvertura de calcare vechi ce introduc variatii in relief. Astfel, la extremitati, la E, in grupa Bucegilor, si la V, in Muntii Mehedinti si Cernei, calarele si conglomeratele dau un pitoresc specific. Caraceristica este deasemenea existenta celor 3 etaje de platfome netede: platforma Borascu (2000 m) cu pajisti alpine, platforma Rau – Ses (1200 – 1600 m), si platforma Gornovita la 1000 m cu fanete si asezari omenesti permanente si sezoniere. Pe aceasta ultima platforma, in Muntii Orastiei din NV Muntilor Sureanu, s-au descoperit importante vestigii de asezari si vestigii Dacice, inclusiv vechia capitala Sarmizegetusa Regia. Pe culimle cele mai inalte ale Carpatilor Meridionali, apar frecvente urme ale ghetarilor cuaternari (circuri, vai glaciare, morene).
Cu toata inaltimea si masivitatea lor, Carpatii Meridionali au cateva treacatori joase ca Turnu Rosu (400 m) si Cozia (309 m) pe raul Olt, Lainici - 450 m, pe raul Jiu, trecatori care au o mare insemnatate pentru circulatia transcarpatica. Ele au fost ferastruite de vai transversale odata cu inaltarea acestor munti. Nu lipsesc nici pasurile inalte ca Giuvala (1240 m in culoarul Bran – Rucar). Carpatii medidionali mai sunt strabaturi si de sosele inalte, la peste 2000 m cu sunt Transfagarasanul si Transalpina in Muntii Fagaras respectiv Muntii Parang.
Carpatii Occidentali. Extinsi de la Dunare pana in vaile Somes si Barcau acesti munti au altitudini mai reduse (in multe portiuni sub 1000 m), inaltimile maxime abia depasind 1400 m la sud si 1800 la nord de Mures. Principala lor caracteristica este discontinuitatea intre diversele grupe de munti, despartie prin largi culoare (Campia Lugojului, Valea Muresului) si prin depresiuni ce patrund ca niste prelungiri ale campiilor si dealurilor dinspre vest (Derp. Beius, Vad Borod, Zarand). Specifica este marea diversitate a rocilor: cele eruptive si cele sedimentare (adesea calacare ) intrepatrund sisturile cristaline. Caracteristica este deasemenea prezenta zacamintelor: metalifere (feroase si neferoasese), carbuni, si valoroase roci de constructie (marmura, travertine, basalt).
Dealurile si campiile.
Depresiunea colinara a Transilvaniei. In interiorul Arcului Carpatic s-a produs o scufundare lenta pana la 4500 m adancime, datorita eforturilor de cutare si ridicare a Carpatilor din jur. Invadata de apele marii, ea a fost indelung sedimentata astfel ca la inceputul cuaternarului, intreaga Depresiune Transilvana a devenit uscat. In ultima faza a formarii sale, care s-a prelungit pana la inceputul cuaternarului, s-a pus in evidenta pe trei laturi ale acestei mari depresiuni o fasie de cute diapire, cu straturi ridicate pana la verticala, aducand din adanc samburi de sare (Ocna Mures, Ocna Dej, Praid). Aceasta fasie cutata individualizeaza doua parti deosebite: o zona de depresiuni si dealuri submontane, pe margine, si una de podis in mijloc.
Depresiunile submontane sunt formate in partea de V si S prin eroziuni si acumulari piemontane: Depresiunea Alba – Iulia – Turda, drenata de Mures, si Depresiunea Fagarasului si Sibiului la sud, drenate de Olt si afluentul sau Cibin. Pe latura rasariteana s-au individualizat doua siruri de depresiuni, care se apriopie sau trec de 1000 m, La marginea dinspre munte sunt depresiunile Odorhei, Praid, Valenii de Mures, Bistrita, iar la vest de acestea, alte depresiuni cu caracter intercolinar: Cristur, Magherani, Voievodeni. Podisul Transilvaniei, cu alt de 500 – 600 m este alcatuit din straturi sedimentare aproape orizontale in cuprinsul carora se acumulaza gazul metan, una din principalele bogatii ale tarii. Vaile largi ale Muresului (intre Tg. Mures si afluenta Ariesului) si ale celor doua Somese (intre Cluj, Dej si Nasaud) despart acest teritoriu deluros in 3: Pod. Tarnavelor la sud de Mures cu culmi de 500 – 600 m, Campia Transilvaniei la N de Mures, cu dealuri in jur de 500 m, avand substrat argilo – marnos si rauri mici cu iazuri si Podisul Someselor dincolo de culoarul celor 2 Somese, cu relief asemanator de dealuri.
Podisul Transilvaniei se intinde spre NV pana la sirul muntior scufindati Meses, Prisnel, Dealu Mare, Preluca. In ansamblu, acest podis este o zona bine populata, cu orase si sate vechi, cu economie prospera.
Dealurile de vest si campia de vest. Dealurile de V sunt alcatuite din straturi sedimentare recente (nisipuri si pietrisuri). Rar trec de 300 m altitudine, ceea ce le confera utilizare agricola. Intre Somes si Crisul Repede sunt dealurile Crasnei si Dealurile Oradei, iar la poalele Muntilor Codru Moma, Piemontul Codrului. Extindere mai larga au dealurile Lipovei (intre Mures si Bega) iar mai la sud, delurile Buziasului, dealurile Tirolului si dealurile Oravitei. Campia de vest este o fasie ingusta de 20 – 60 km, cu inclinare foarte slaba, din care cauza apele raurilor au cursuri sovaielnice, putand iesi din masca la cele mai mici crsteri. In acceasta campie se deosebesc doua feluri de portiuni: unele putin mai inalte (trecand de 100 m) acoperite cu loess, care raman ferrite de inundatii, altele mai joase (80 – 90 m), in trecut mlastinoase, cu ape ratacitoare. Canalizate si drenate, ele au fost transformate in terenuri agricole. Intre partile mai inalte mentionam: Campia Carei, Campia Aradului, Campia Vingai, Campia Gataiei. Intre ele sunt poarti mai joase: Campia Somesului, Campia Crisurilor si Campia Timisului. In ansamblu, dealurile de vest si campia de vest constituie a doua zona agricola a tarii dupa Campia Romana. Exista zacaminte de petrol si ape termale, ca bogatii ale solului si subsolului.
Subcarpatii si Podisul Getic. Sunt cuprinsi intre Valea Dambovitei si cea a Motrului si sunt alcatuiti din formatiuni sedimentare tinere (gresii, conglomerate, argile, tufuri). Relieful lor cuprinde 2 siruri de depresiuni si doua siruri de dealuri. Caracteristice sunt depresiunile Campulung, inchisa la sud de Magura Matau, Arefu pe Arges, Jiblea pe Olt, Horezu si Tismana.. Podisul Getic este delimitat la sud de Campia Romana. In alcatuirea sa petrografica intra formatiuni sedimentare foarte recente (nisipuri, argile cu intercalatii de carbuni, pietrisuri) Principalele diviziuni delimitate de valile mari sunt: platformele Candesti si Cotmeana la E de Valea Oltului, platformele Oltetului, Jiului si Strehaiei la vest de aceasta. Podisul Getic, este o zona agricola importanta cuprinzand culturi de porumb, livezi cu pomi fructiferi si vii renumite (Dragasani si Pitesti). De o mare insemnatate sunt zacamintele de petrol si gaze (Hulbesti, Babeni, Ticleni) si cele de lignit (Motru si Jiu).
Podisul Mehedinti cuprins intre Motru si Dunare, cu altitudini de 500 – 600 m, este alcatuit din roci tari (sisturi cristaline si calcare) ce dau un relief specific cum sunt vaile in chei, pesterile si sohodolurile. Depr. Severinului si Delaurile Cosustei despart acest podis de Platforma Strehaiei.
Subcarpatii Curburii. Cuprinsi intre Valea Dambovitei si Valea Trotusului, constituie o treapta de tranzitie intre munti si campie, avand comun muntilor structura cutata si inaltimile mari (700 – 1000 m). Este cel mai complex sector subcarpatic, cuprinzand doua siruri de depresiuni. Pe alocuri, compexitatea creste prin patrunderea piezisa a unor pinteni din zona montana intre care : pintenul Ivanetu de peste 1000 m, alcatuit din roci mai tari. Spre exterior urmeaza alte inaltimi ca Magura Odobestilor, Dealul Deleanu si Dealul Istrita. Acest sector subcarpatic apare ca o succesiune de depresiuni intortocheate, inchise de inaltimi subcarpatice de pana la 1000 m : Depr. Vrancei, Depr. Policiori, Depr. Valenii de Munte, Depr. Campina, etc. Importante sunt livezile de pomi fructiferi dar si renumitele vii de la Panciu si Odobesti la Valea Calugareasca. Intre Valea Buzaului si Valea Dambovitei se exploateaza petrol (Boldesti, Moreni, etc.). Se mai extrag: sare, lignit, si roci pentru constructie.
Subcarpatii si Podisul Moldovei. Constituie o fasie marginala muntilor si se intind intre valea Moldovei si Valea Torotusului avand un rand de depresiuni mari: Depr. Neamtului, Depr. Cracau – Bistrita, Depr. Tazlau – Casin.
Podisul Moldovei este situat la est, si s-a format pe un fundament felurit care prezinta astazi aspecte diferentiate in trei mari diviziuni: Pod. Sucevei la nord, (cu inaltimi de 600 m), Campia Moldovei la est cu dealuri mai scunde (cca 200 m) si Podisul Barladului situat la sud de Iasi are dealuri de peste 400 m, acoperite cu paduri si cu vai in care se gasesc terenuri agricole si vii.
Campia Romana. Limitata la N de Pod. Getic si de Subcarpatii Curburii, iar la S de Lunca Dunarii, relieful Campiei Romane se caracterizeaza prin vai largi si interfluvii. Ca trasaturi principale se deosebesc: la N o zona mai inalta, piemontana ce ajunge pana la 300 m in apropiere de Pitesti si Targoviste, mai la sud in zona Titu – Gherghita fiind fasii de campie mai joase. Pe alocuri, in partea estica, apar mici lacuri sarate care se datoreaza ridicarii sarurilor din strtaturile pamantului la suprafata, prin excesul evaporarii apelor din sol in perioadele secetoase. Unele sunt folosite pentru bai (lacul sarat de langa Braila, Lacul Amara de langa Slobozia). Principalele diviziuni ale Campiei Romane sunt: Campia Olteniei, Campia Gavanu – Burdea intre raurile Arges si Vedea, Campia Burnazului marginita de culoarul Calnistei la E, Campia Vlasiei si Campia Baraganului situate in partea de SE a Romaniei, si Campia Siretului Inferior situata in judetele Braila si Ialomita.
De-a lungul Dunarii este o lunca ce se largeste treptat spre E, in aval de Calarasi, unde fluviul se desparte in 2 brate principale formand intre ele Insula Mare a Brailei. Campia Romana este principala regiune agricola a tarii, in subsolul ei aflandu-se si importante zacaminte de petrol si gaze naturale (Videle, Urziceni, Liscoteanca, Oprisenesti).
Podisul Dobrogei. Este inconjurat de ape pe doua laturi de Dunare, pe a treia, la E, de Marea Neagra. Dupa altitudine, forme de relief si structura geologica, se diferentiaza doua parti: Masivul Dobrogei de N si Podisul Dobrogei de S. Cel dintai este un rest al unor vechi munti cutati in faza hercinica in nord si intr-o faza mai veche, baikaliana, la sud. In bazinul Casimcei sunt niste fosti munti ce au acum inaltimea unor dealuri. Chiar partea de NV, Muntii Macinului, cea mai inalta, pastreaza aspecte montane, atingand abia 467 m in vf. Greci. Mai la sud de Pod. Babadagului, se intinde Podisul Casimcei, cu relief mai accentuat, modelat in formatiuni petrografice specifice – sisturi verzi.
Podisul Dobrogei de Sud se intinde intre Harsova - Capul Midia (pe directie V - E) si hotarul de S al tarii. Este un teritoriu care nu depaseste decat pe alocuri altitudinea de 200 m. De-a lungul vaii Carasu, se afla partea cea mai joasa a acestui podis, folosita pentru construirea canalului navigabil Dunare – Marea Neagra.
Delta Dunarii. Impreuna cu sectorul lagunar Razim, delta oacupa o suprafata de 4 340 km2 si constituie partea cea mai joasa de pe teritoriul tarii noastre, si anume o campie formata prin aluvionare. Portiunile de uscat, la niveluri obisnuite ale Dunarii, ocupa doar cca 13%, cea mai mare parte a deltei fiind acoperita de mlastini, lacuri, garle si ape permanente. Inainte de varsarea in mare, Dunarea se desparte in 3 brate de la N la S: Chilia (transporta 60% din volumul apelor fluviului), Sulina (18,8%) iar la sud Sf. Gheorghe (21,2%). Pirncipalele resurse ale deltei sunt: fauna piscicola, stuful si padurile de esente moi. O atractie deosebita poentru turism constituie peisajul exotnic, unic pe continental European, cu o foarte variata lume a pasarilor (280 specii). Delta Dunarii este declarata rezervatie a biosferei.
Clima
La latitudinea Romaniei, miscarea generala a maselor de aer atmosferic se produce de la V la E. Relieful, in primul rand prin altitudine, in al doilea rand prin orientarea catenelor muntoase introduce scaderi de temperatura in raport cu inaltimea si cresterea cantitativa a precipitatiilor la altitudini mai mari. In latitudnie, diferentele termice nu sunt prea mari. Se inregistreaza totusi o medie anuala de peste 2 grade C mai scazuta in N fata de Campia Romana in S. Marea Neagra exercita o influenta climatica redusa, ce se manifesta prin ienri relativ blande si veri lipsite de canicula. Luat in ansamblu, climatul Romaniei este termperat continental moderat.
Temperatura medie anuala scade usor in tara noastra de la N la S (10 – 11 grade C) spre N (8,5 grade C), dupa cum scade si in altitudine. (6 grade C la 1000 m, 0 grade la peste 2200 m). In iulie, luna cea mai calda din an, temperatura medie este de 22 – 23 grade C in Campia Romana. Aici zilele tropicale (adica cu temperaturi maxime de peste 30 grade C) sunt in numar de 50 – 56 anual. In ianuarie, luna cea mai rece, media termica variaza intre -2 grade C in Campia de V, usor sub 0 grade C pe litoral, -3 grade C in Campia Romana si -4 grade C in Campia Jijiei din nordul Moldovei.
Precipitatiile atmosferice scad in medie de la E la V (630 mm in Campia de Vest, 500 – 600 mm in Campia Romana, sub 400 mm in Dobrogea). In tinuturile deluroase cad 600 – 800 mm pe an iar in muntii inalti peste 1200 mm anual.
Vanturile poarta denumiri intrate in limbajul comun: vantul de vest aducator de precipitatii, crivatul care bate iarna de la E la NE, uneori de la N geros si uscat, austrul (componenta mediteraneana, cald si uscat vara,ploios iarna), vantul Mare (in Dpepr. Fagarasului), brizele marine. Pe teritoriul Romaniei se diferentiaza 3 etaje de clima: unul montan racoros (2 – 6 grade C) cu precipitatii abundente (700 – 1200 mm) si vanturi puternice. Al doilea etaj este cel al dealurilor, mai cald (6 – 10 grade C medie anuala), mai sarac in precipitatii (500 – 700 mm); cel din urma etaj este cel al campiilor care cuprinde si zona dealurilor mici si care este caracterizat prin medii termice ridicate (10 – 11 grade C) dar cu precipitatii reduse si secete frecvente.
Apele
Dunarea. Pentru Romania, acest fluviu constituie una din componentele esentiale ale naturii locului. Ea colecteaza aproape intreaga retea de ape curgatoare din Muntenia (in afara catoprva mici rauri dobrogene). Dunarea este cel mai important fluviu din Europa, pe care o strabate de la V la E, din aproipierea Rinului, pana la Marea Neagra, este raul care strabate cele mai multe tari si cele mai multe capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad). La intrarea in Romania are un debit mediu de 5 560 m3/s. Aici, ea parcurge 1 075 km si aduna o mare cantitate de ape, astfel ca la Patlageanca, inainte ca fluviul sa se desparta in bratele ce alcatuiesc delta, debitul mediu ajunge la 6 470 m3/s, aproape egal cu cel al Volgai. Cele patru sectoare care Dunarea le formeaza sunt: defileul dintre Bazias si Orsova, sectorul Portile de Fier – Calarasi, sectorul Calarasi – Braila si Delta Dunarii sau Dunarea Maritima.
Grupa de vest a raurilor interioare, avand colector raul Tisa, cuprinde Viseul si Iza, principalele rauri ale Maramuresului, Somesul (format prin unirea la Dej a Somesului Mare cu Somesul Mic), Barcaul, Crisul Alb, Crisul Negru, Crisul Repede (ce trece prin Oradea), Muresul (care este si cel mai mare rau al Transilvaniei ce primeste Tarnava Mare, Tarnava Mica, Ariesul, Sebesul) si Bega, care strabate Timisoara.
Grupa de sud a raurilor interioare cupronde afluentii directi ai Dunarii: Timisul, Barzava, Carasul, Nera, Cerna, Jiul (care strabate cele doua mari bazine carbonifere ale tarii), Oltul (in lungul caruia exista numeroase baraje), Argesul (izvorand din Muntii Fagaras), Ialomita (cu izvoarele in Muntii Bucegi).
Grupa estica a raurilor interne cuprionde 2 rauri principale: Siretul (cel mai mare ca debit mediu dintre raurile tarii) si Prutul. Afluentii principali si Siretului sunt Trotus, Bistrita, Moldova, Buzau. Prutul are afluenti mici si regim de scurgere foarte variabil, de unde necesitatea construirii lacului de acumulare de la Stanca.
Grupa raurilor dobrogene cuprinde rauri putine si scurte care au debite scazute in cea mai mare aprte a anului. Mai importante sunt Telita, Taita si Casimcea, care se varsa in lacurile din lungul Marii Negre.
Lacurile ocupa o suprafata de 1,1% din teritoriul tarii, dar au o importanta multipla: balneara, turistica, piscicola. Cele mai mari lacuri sunt la tarmul marii : Razim, Sinoe, Siutghiol, Techirghiol, Mangalia, etc.
Exista numeroase lacuri de acumulare dintre care cele mai mari sunt : Izvoru Muntelui pe Bistrita, Vidra pe Lotru, Vidraru pe Arges. Pe muntii inalti (Fagaras, Parang, Retezat, Rodna) sunt numeroase lacuri glaciare precum: Lala Mare, Podragu Mare, Balea, Bucura, Capara, Zanoaga, etc. Lacul Sf. Ana, in masivul Ciomatu, este un lac de origine vulcanica, asezat intr-un fost crater, langa Baile Tusnad. Lacul Rosu s-a format prin prabuisirea unui perete de munte si bararea naturala a Vaii Bicazului, mai sus de cheile cu acelasi nume.
Apele de adancime se intsalnesc numai in zonle extracarpatice, de obicei sunt termale si contin anumite saruri cu efect terapeuric. In locurile unde se gasesc astfel de izvoare exista statiuni balneoclimaterice: Baile Felix, Baile 1 mai, Moneasa, etc.
Marea Neagra are o suprafata de 462 535 km2, este o mare de tip continental, legandu-se prin stramtori (Bosfor si Dardanele) cu Marea Mediterana. Are putine insule, iar ca peninsula, cea mai mare este Crimeea, in Ucraina. Originalitatea Marii Negre consta in lipsa curentilor verticali, ce explica existenta a doua straturi de apa: unul din adanc ceva mai sarat, neaerat si lipsit de vietuitoare si altul la suprafata, de cca 180 m grosime, cu apa mai dulce.
Vegetatia
Cel mai vechi element al vegetatiei actuale care se pastreaza din perioada rece a ultimei glaciatiuni este molidul, esenta nord europeana, care a reszitat frigului, coborand in campie. In perioada de incalzire post glaciara incep sa patrunda foioasele dinspre sud, iar molidul sa urce pe munti. Fagul, azi comun in padurile noastre, patrunde tarziu in holocenul superior, din vestul Europei. Mai tarziu, inainteaza din E continentului stepa, caracterizata prin vegetatie ierbioasa. Asadar, in forma ei actuala, vegetatia tarii noastre este relativ recenta. Tabloul actual al vegetatiei naturale, insumeaza aceste patrunderi si transformari in timp, grupand formatiile vegetale intr-o etajare dupa altitudine.
In zonele joase de campie si de dealuri putin inalte, din SE tarii (Baragan Dobrogea Centrala si de S, si SE Moldovei) erau carcteristice pana la inceputul sec 19 pajistile stepei. In vecinatatea acestora, silvostepa, cu palcuri de padure (cuprinzand stejarul pufos si stejarul brumariu) se intinde tentacular din SE tarii spre N, pana in Campia Moldovei, in V, pe langa Dunare, pana in S Campiei Olteniei si chiar in Campia de Vest.
Ulterior, devenite importante zone agricole, atat stepa cat si silvostepa s-au transformat, s-au imbogatit in specii, astfel ca azi nu mai cuprind decat resturi ale acestor formatiuni initiale impestritate cu alte ierburi (stepa secundara). O parte insemnata a teritoriului tarii, incepand pe alocuri chiar din campie (Vlasia, Gavanu – Burdea, Burmazul) pana la 1800 m altitudine iar in nordul tarii pana la 1600 m, o constituie zona de padure ce a suferit restrangeri indeosebi in zonele deluroase, apte pentru agricultura. Dar padurea si-a pastrat mai bine caracteristicile propri fiecarui etaj. Astfel la altitudini mici, in medie sub 500 m, se intinde etajul stejarului, alcatuit la partea inferioara, din specii de stejar termofile (cerul si garnita), din stejar pedunculat, iar la partea superioara din gorun. Se adauga si alte specii de foioase (carpen, ulm, tei). Etajul fagului urca din subcarpati si dealurile mai inalte din Pod. Transilvaniei pe muntii mai scunzi din Banat si Muntii Apuseni, ajungand pana la 1200 m, iar in amestec cu rasinoasele, chiar mai sus. Etajul coniferelor, cuprinzand molidul, bradul, pinul si pe alocuri zada, urca pana la limita superioara a padurii. Cele trei etaje se interfereaza in zone de tranzitie si, pe alocuri, prin vai reci si umbrite, se produc chiar inversari intre etajele de vegetatie, esentele termofile urcand pe inaltimi insorite, iar esentele de clima rece coborand pe vaile umbrite. Zona alpina de pe muntii inalti, a putut fi numita si stepa rece, intrucat dominante fiind pajistile, in care se ma gasesc la partea inferioara tufisuri de ienupar si jneapan sau alti arbusti pitici (afin, merisor). In largul vailor mari, datorita umezelii persistente, apare o vegetatie specifica de lunca, cu stuf, papura, rogoz si adesea cu palcuri de salcii, plopi si arini. Se remarca asadar o mare varietate a vegetatiei spontane in Romania.
Fauna
Ca si vegetatia, rigorile perioadelor glaciare din cuaternarul inferior, au dus la disparitia elementelor faunistice mai vechi (mastodont, rinocer, tapir, gazela). Fauna actuala s-a format in postglaciar prin elemente venite din S Europei cu cca 10.000 ani in urma. Cele mai recent venite sau intorduse prin colonizare sunt cerbul lopatar, fazanul, cainele enot si bizamul, in Delta Dunarii, iar recent elanul, in jud.Botosani. Exista o stransa legatura intre zonele de vegetatie (care ofera hrana si adaopst) si repartitia teritoriala a faunei.
Astfel, in zona stepoei si silvostepei, atat de intens transformata, caracteristice sunt rozatoarele (iepurele, harciogul, popandaul, orbetele) iar dintre pasari: dropia, prepelita, potarnichea. Dropia este orcotrita de lege.
Pentru padurile de foioase, specifice sunt mistretul si viezurele, precum si unele animale de prada ca: lupul, vulpea, pisica salbatica, alaturi de specii patrunse fie din silvostepa (iepurele), fie din etajul coniferelor (caprioara, veverita). Se adauga o mare varietate de pasari: ciocanitoarea, cinteza, etc. In padurile de munte sunt animale de interes cinegetic precum: ursul, cerbul, rasul, cocosul de munte, gainusa de alun. Mai sus, in zona alpina, se mentine o relicta din glaciarul tarziu, capra neagra, repopulata si in unele masive din care disparuse recent (Rodna, Ceahlau, Bucegi); iar dintre pasari acvila de munte. Fauna acvatica se diferentiaza deasemenea dupa altitudine.
In apele repezi si reci de munte este domeniu pastravului. Mai jos, la altitudini mijlocii, se succeed cleanul, apoi mreana, iar in apele mari de campie, caracteristic este crapul, mai frecvent in Dunare si afluentii principali. Alaturi de aceasta specie, traiesc carasul, stiuca, platica, salul, rosioara. Pe parcursul Dunarii, in cursul sau inferior, patrund din apele Marii Negre, in perioada depunerii icerlor, si pesti marini migratori de mare valoare: sturionii (nisetrul, morunul, pastruga, cega) – ei traiesc numai in bazinele Marii Negre si Marii Caspice, ca specii relicte din cuaternar. In Marea Neagra, reprezentative sunt scrumbiile albastre, calcanul si pesti mai mici precum hamsiile, stavrizii, guvizii.
Rezervatii si monumente ale naturii.
In tecutul istoric au disparut din fauna tarii noastre mamifere ca bourul, zimbrul (repopulate), antilopa saiga, castorul, tarpanul. Unele specii actuale sunt pe cale de disparitie: dropia, pelicanul, zaganul. Pentru a preintampina disparitia unor specii din fauna si flora tarii si a conserva anumite elemente interesante de peisaj sau formatiuni gelologice, cativa mari oameni de stiinta, printre care Emil Racovita si Alexandru Borza, au obtinut inca din 1930 promulgarea unei legi pentru ocrotirea naturii. Pe baza acesteia s-au creat primele rezervatii naturale. In prezent exista un mare numar de rezervatii faunistice (in Delta Dunarii sau prin munti), floristice (turbaria Poiana Stampei – Vatra Dornei), forestiere (Codrii Seculari de la Slatioara in Muntii Rarau), piscicole (pentru mentinerea lostritei pe Bistrita Aurie), geologice (Dealu cu Melci pe valea Ariesului Mic) sau cu fenomene rare (vulcanii noroiosi din jud. Buzau, Rapa Rosie de langa Sebes), speologice (cu pesteri de mare interes). Pe aceeasi baza s-au organizat rezervatiile parcul National Retezat si urmeaza sa se organizeze si altele in Muntii Apuseni, in Carpatii Meridionali, unde elemente rare ale naturii sunt ocrorite de lege. Deasementea Delta Dunarii a fost decretata rezervatie a biosferei si a intrat in circuitul international al rezervatiilor si monumentelor naturii.
